Politica de prelucrare a datelor personale

Politica de prelucrare a datelor personale

Bine ai venit pe site-ul Editurii Gama! Te asigurăm că vom prelucra datele tale personale cu onestitate, respectând modificările impuse de Regulamentul (EU) general privind protecția datelor persoanelor fizice nr. 2016/679 („GDPR”).

 

Când te înregistrezi pe site ca utilizator, îți solicităm o serie de informații care să permită identificarea ta ca utilizator al site-ului www.edituragama.ro.

Și atunci când navighezi pe site în calitate de guest și dorești să plasezi o comandă va fi necesar să ne furnizezi niște date personale esențiale, necesare pentru facturarea și livrarea produselor.

 

De asemenea, pentru a te abona la newsletter-ele Editurii Gama este necesar să ne comunici o adresă de e-mail validă, pe lângă alte date personale. Acestea vor fi folosite exclusiv de SC EDITURA GAMA SRL, în scopurile pentru care au fost colectate și pentru care ți-ai exprimat acordul. Nu vom înstrăina datele către terți.

Informațiile tale personale sunt folosite de SC EDITURA GAMA SRL strict în scopuri asociate comercializării produselor de pe www.edituragama.ro:

 

• pentru a-ți face oferte de produse,

• pentru a soluționa cererile, întrebările sau reclamațiile tale,

• pentru a te contacta – inclusiv prin poștă, e-mail, SMS sau telefon – în legătură cu oferte de produse și servicii ale www.edituragama.ro sau în legătură cu alte produse, servicii, oferte speciale sau promoții care credem că te-ar putea interesa.

-

-

Ce sunt datele cu caracter personal?

-

Datele personale înseamnă orice date sau informații care ne ajută să te putem identifica direct (de exemplu numele, prenumele tău) sau indirect (de exemplu, în funcție de profilul pe care îl creăm pentru a-ți transmite oferte personalizate). Unele informații mai puțin evidente, cum ar fi preferințele și obiceiurile tale la cumpărături sau IP-ul computerului tău, ne ajută să te identificăm ca utilizator și, ca atare, se încadrează în sfera „datelor personale”.

Iată câteva exemple de astfel de date cu caracter personal: nume și prenume, domiciliul sau reședința, adresa de e-mail, numărul de telefon, vârsta, sexul, geo-locația generală a dispozitivului de pe care navighezi sau te autentifici, adresa IP, activitățile tale pe site-ul www.edituragama.ro, interese și preferințe legate de produsele oferite de site-ul www.edituragama.ro.

 

-

Cum colectăm informațiile personale?

 

Colectăm datele tale personale în două moduri:

  • Atunci când ne furnizezi informațiile direct, prin completarea formularelor de pe www.edituragama.ro. Prin înregistrarea ca utilizator sau când alegi să plasezi o comandă în calitate de guest, te obligi să ne furnizezi corect numele și prenumele, adresa și celelalte date cerute. Ca utilizator înregistrat, poți să corectezi sau să actualizezi aceste informații accesând secțiunea „Contul meu”.

 

  • Atunci când ne folosești serviciile. De exemplu, colectăm și prelucrăm istoricul interacțiunilor tale cu newsletter-ele noastre, istoricul comenzilor etc.

 

Site-ul www.edituragama.ro îți oferă și posibilitatea să ne contactezi printr-un mesaj. Informațiile pe care le trimiți folosind această opțiune sunt prelucrate în baza interesului nostru legitim de a răspunde solicitării tale și de a păstra o evidență a corespondenței cu tine. Aceste date sunt stocate timp de 5 ani.

 

Prin accesarea contului și utilizarea parolei personale, devii responsabil pentru toate acțiunile care decurg din folosirea acestora. SC EDITURA GAMA SRL nu poate fi făcută responsabilă pentru erorile survenite în urma neglijenței utilizatorului privind securitatea și confidențialitatea contului și parolei sale.

 

SC EDITURA GAMA SRL nu permite prelucrarea datelor personale ale clienţilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. În procesul de creare a contului sau de plasare a comenzii online, clienţii trebuie să confirme faptul că au împlinit vârsta de 18 ani.

 

SC EDITURA GAMA SRL, proprietarul acestui website, va administra – în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate – datele personale pe care ni le-ai furnizat. Te informăm că datele tale personale sunt prelucrate în scopul oferirii în condiții optime a serviciului web disponibil pe acest site.

Conform Legii nr. 677/2001, beneficiezi de (enumerarea neavând un caracter limitativ):

  • dreptul de acces la și de intervenție asupra datelor,
  • dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale,
  • dreptul de a te adresa justiției,
  • dreptul de a solicita transformarea în date anonime a informațiilor a căror prelucrare nu este conformă Legii nr. 677/2001,
  • dreptul să te opui prelucrării datelor personale care te privesc și să soliciți ștergerea lor din baza noastră de date.

 

Avem grijă ca datele tale personale să fie în siguranță

 

Datele tale sunt strict confidențiale. SC EDITURA GAMA SRL se angajează să nu furnizeze aceste date unor terțe persoane sau companii.

SC EDITURA GAMA SRL se angajează să utilizeze informațiile personale strict în scopurile pentru care au fost oferite.

Site-ul www.edituragama.ro folosește măsuri de securitate împotriva pierderii, alterării sau folosirii greșite a informațiilor care se află în controlul nostru.

SC EDITURA GAMA SRL se obligă să respecte drepturile tale conferite de Legea nr. 677/2001, iar în urma cererii tale trimise la adresa office@edituragama.ro se obligă să rectifice, să actualizeze, să blocheze, să șteargă sau să transforme în date anonime, în mod gratuit, datele a căror prelucrare nu este conformă dispozițiilor Legii nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date – și să înceteze prelucrarea datelor tale personale.

 

Datele tale personale sunt utilizate de către SC EDITURA GAMA SRL pentru informarea prin e-mail, poștă sau alte mijloace de comunicare despre acțiunile ulterioare, realizarea de rapoarte statistice etc.

Datele tale personale pot fi transmise autorităților în drept, cu scopul efectuării oricăror verificări justificate în baza legii.

 

Orice încercare de a accesa datele personale ale altui utilizator, de a modifica conținutul site-ului www.edituragama.ro sau de a afecta performanțele serverului pe care rulează site-ul www.edituragama.ro va fi considerată o tentativă de fraudare și va pune în mișcare cercetarea penală împotriva aceluia sau acelora care a(u) încercat acest fapt.

 

Ne dorim să ai o experiență plăcută și satisfăcătoare ca utilizator al site-ului www.edituragama.ro. De aceea, dacă încă ai nelămuriri te rugăm să ne contactezi prin formularul special de contact sau să ne scrii direct la adresa office@edituragama.ro.

 

Îți mulțumim pentru încredere și prietenie! Promitem să-ți oferim în continuare și mai multe Cărți de ascuțit mintea.