Ce îți spun desenele copilului tău

Dacă ești aici, cu siguranță ai deschis împreună cu copilul Albumul anilor de grădiniță și ai ajuns la interpretarea desenelor celui mic. Pentru a te ajuta să “deslușești” desenele copilului tău, ți-am pregătit câteva informații despre modul de interpretare a acestora.

Atunci când desenează, copiii exprimă de fapt ceea ce nu pot spune cu ajutorul cuvintelor. Desenele ne ajută să le înțelegem emoțiile, trăirile, felul în care privesc lumea și pe cei din jur. Vei observa că la vârsta grădiniței, copilul tău desenează în special oameni, copaci, case sau flori, toate spunând ceva despre ceea ce el simte.

Astfel, desenele copilului tău pot indica, printre altele:

  • Dacă este un copil activ sau pasiv.
  • Dacă este anxios.
  • Cum reacționează atunci când este stresat.
  • Ce atitudine are față de familie.
  • Dacă este sociabil și se adaptează ușor.

Ce ne transmit culorile din desene?

Când sunt mici, copiii aleg culorile în funcție de ceea ce simt, fără să respecte, de exemplu, faptul că cerul este albastru, iar soarele galben. Abia după vârsta de 5 ani vor asocia culorile și le vor alege în funcție de asta atunci când desenează. Tot aceasta este și vârsta când vor descoperi personajele din povești și își vor dori să le deseneze. Hai să vedem însă ce ne pot transmite culorile:

Galbenul transmite emoții pozitive: curiozitate, spontaneitate, optimism, bucurie interioară. Atunci când este folosit frecvent poate indica o dependență a copilului de părinți și nevoia acestuia de ajutor pentru a rezolva sarcinile.

Roșul este folosit foarte mult de copiii mai mici de 6 ani și poate exprima faptul că aceștia sunt energici și nerăbdători. De asemenea, roșul poate transmite și prezența agresivității și a nervozității.

Portocaliul înseamnă spontaneitate, nerăbdare și dorința de a atrage atenția celor din jur.

Violetul exprimă anxietate și dificultatea de adaptare, în timp ce verdele exprimă echilibru și perseverență.

Rozul este culoarea preferată a copiilor visători, comunicativi și prietenoși.

Griul este folosit de copiii care experimentează sentimente de teamă și anxietate, în timp ce albastrul este ales de copiii echilibrați, ordonați și atenți.

Cum interpretăm desenul copilului?

Mai jos sunt câteva exemple care te pot ajuta să îți afli ceea ce simte copilul tău:

✔ Copilul impulsiv desenează figuri mari, fără gât și asimetrie a membrelor.

✔ Copilul nerăbdător desenează în special nori, ploaie, păsări zburătoare.

✔ Copilul timid desenează personaje fără nas sau gură, mici și cu brațele apropiate de corp.

✔ Copilul furios desenează mâini și dinți mari, brațe lungi și ochi încrucișați.

Ce reprezintă copacul

Unul dintre cele mai des interpretate desene este Copacul, care îți poate transmite într-adevăr informații despre ceea ce trăiește și simte copilul tău. Iată câteva posibile interpretări:

  • Dacă cel mic a desenat un copac uscat, atunci poate însemna că este stresat, anxios sau chiar deprimat.
  • Un copac mic exprimă un complex de inferioritate, inadaptare și introversiune, în timp ce un copac mare transmite extuziasm, dorință de afirmare și extroversiune.
  • Desenarea unor coroane mari reprezintă nevoia de competiţie și de reuşită, iar ramurile căzute lipsa abilităţii de a face faţă presiunii. Ramurile foarte mari denotă o imaginaţie bogată, iar prea multor ramuri în desen, o personalitate idealistă.
  • Dacă copilul desenează o coroană armonioasă atunci înseamnă că este flexibil.
  • Ramurile tăiate pot exprima sentimente traumatice ascunse, cele ascuțite agresivitate, iar ramurile desenate neglijent pot transmite faptul că este vorba despre un copil pe care nu îl interesează relaţiile sociale.
  • O coroană accentuată în partea dreaptă exprimă o personalitate care evită emoţiile, iar o coroană accentuată în partea stângă reprezintă o personalitate impulsivă.
  • Un copac fără rădăcini indică dependenţă maternă, iar unul cu trunchi gros şi bine delimitat exprimă o personalitate bazată pe propriile capacități.
  • Iarba și florile de la baza copacului indică sensibilitate şi bunătate sufletească.

Desenul familiei

În acest caz, desenul te poate ajuta să afli cum se simte copilul în familie, cum își vede părinții și frații, cum este relația lui cu fiecare membru al familiei sau de cine este cel mai atașat.

Modul în care este plasat desenul în pagină indică locul pe care simte copilul că îl ocupă în cadrul familiei și gradul de siguranță. Dacă apare doar el în imagine, atunci înseamnă că are o fire deschisă spre tot ceea ce îi oferă mediul înconjurător. Desenarea personajelor în mișcare transmite faptul că este o persoană dinamică. Personajele desenate cu picioarele depărtate și cu mâinile ridicate sugerează dorința de afirmare socială. Cele care sunt înclinate pot transmite un dezechilibru emoțional, în vreme ce personajele desenate din profil sau din spate exprimă nevoia de disimulare.

Facebook Comments

Recomandări

Editura Gama

De peste 20 de ani, una dintre cele mai apreciate, exigente și creative edituri pentru copii din România. Preocuparea permanentă pentru „educația prin joc” și încercarea neobosită de a oferi titluri de cărți pentru copii deopotrivă atractive și utile, în ediții minuțios îngrijite, ne-au atras aprecierea părinților, educatorilor și profesorilor.

Articole similare