Eve Ainsworth: „Când eram mică, inventam povești pe care le spuneam animalelor și păsărilor din grădină“

„Cu trei ani în urmă am luat decizia de a-mi schimba viața profesională“, mărturisea în 2015 autoarea romanului 7 zile, Eve Ainsworth, într-un articol apărut pe blogul authorallsorts.wordpress.com. „A fost greu pentru că nu sunt genul care ia o decizie ușor, nici măcar atunci când trebuie să aleg iaurtul pe care vreau să mănânc. De data aceasta însă, am simțit cu adevărat că trebuie să fac o schimbare, pentru că, deși  aveam o slujbă bine plătită pentru care muncisem mult, ajunsesem într-un punct în care nu mă mai simțeam motivată și nu mai aveam entuziasmul de altădată. Îmi doream să scriu pentru adolescenți, dar nu aveam experiență, nu știam mai nimic despre lumea lor și problemele lor. Așa că am luat hotărârea să-mi schimb jobul, am aplicat pentru un post în școala gimnazială și așa a început totul. La școală ofeream suport copiilor care se confruntau cu anxietate, bullying și probleme în familie, iar când ajungeam acasă, mă așezam la birou și scriam timp de o oră în fiecare seară.ׅ“

Astfel a apărut romanul 7 zile, publicat în Gama Imago și nominalizat la CILIP Carnegie Medal în 2016, un roman dureros de sincer despre ipocrizie, bullying și suferință. De atunci, Eve Ainsworth a mai publicat încă trei romane care aduc în discuție problemele adolescenților de azi – Tender, Damage și Crush –, a participat ca speaker în festivaluri precum Hay-on-Wye (2016), Oxford (2016), Highgate & Hampstead (2015), Chichester, a publicat povestiri în Prima and Writers’ Forum și The Weekly News,  a susținut workshopuri de scriere creativă, iar în prezent lucrează la cea de a șasea sa carte, care urmează să apară anul acesta.

„Mi-am dorit dintotdeauna să devin scriitoare. Când eram mică, inventam povești în grădină pe care le spuneam animalelor și păsărilor din grădină, ceea ce i-a făcut pe vecinii mei să mă considere excentrică. La 10 ani am primit o mașină de scris veche. Am fost extrem de încântată! Cu ajutorul ei, am scris prima mea poveste pentru copii, Muddles the Mouse, pe care am trimis-o unei edituri, dar care nu a fost publicată. Asta nu m-a oprit însă din a-mi dori să devin scriitoare.“

Despre Eve Ainsworth și romanele ei puteți afla mai multe pe blogul de autor EveAinsworth.com.

Facebook Comments

Recomandări

Editura Gama

De peste 20 de ani, una dintre cele mai apreciate, exigente și creative edituri pentru copii din România. Preocuparea permanentă pentru „educația prin joc” și încercarea neobosită de a oferi titluri de cărți pentru copii deopotrivă atractive și utile, în ediții minuțios îngrijite, ne-au atras aprecierea părinților, educatorilor și profesorilor.

Articole similare

Lasă un răspuns