Despre Editura Gama

 

• Editura Gama are peste 20 de ani de experienţă în editarea de carte pentru copii

• Credem că educaţia se realizează eficient prin joc

• Vindem într-un an peste jumătate de milion de volume

• Avem 600 de titluri în librăriile din toată ţara

• Suntem prima editură din România care a publicat cărți bazate pe metoda Montessori și material montessorian

• Publicăm cărți ilustrate și de ficțiune distinse cu premii literare prestigioase

• Promovăm metode alternative de educație

• Punem accentul pe originalitate şi adaptabilitate la piaţa autohtonă

• Ţinem pasul cu noile tehnologii, folosind suporturi multimedia adiţionale

• Am fost prima editură din România care a creat o aplicaţie educativă pentru iPad

 

 Am pus dintotdeauna accent pe educaţie, dar ne-am străduit să o facem atractivă, jucăuşă, stimulatoare pentru copil. Am transformat discipline aride de studiu în domenii fascinante – spre exemplu, înlocuind caietele de exerciţii cu fişe colorate însoţite de carioci „magice”, precum în colecţia „Scrie şi şterge”. Toate colecţiile dedicate şcolarilor şi preşcolarilor sunt create în conformitate cu programele de studiu şi şi-au dovedit longevitatea pe piaţă.

Din oferta noastră fac parte, pe lângă obișnuitele cărți cu activități sau cu povești, și cărţi de joc educative, puzzle-uri cu litere şi cifre, mini-enciclopedii de buzunar, volume uşor de citit despre nutriţia corectă şi importanţa activităţilor sportive – totul pentru a-i atrage pe copii spre cunoaştere şi pentru a le oferi şansa să-şi formeze un bagaj solid de cunoştinţe şi aptitudini şi să ducă o viaţă sănătoasă.

Atu-urile noastre principale sunt raportul avantajos dintre preţ şi calitate, precum şi conţinutul educativ al cărţilor, prezentat într-o manieră atractivă, distractivă şi incitantă pentru copii, care asimilează mult mai uşor informaţiile „camuflate” în joc. De multe ori, folosim suporturi adiţionale pentru cărţile noastre, precum CD-urile audio sau multimedia, conştienţi că trebuie să ţinem pasul cu evoluţia noilor tehnologii.