Infoline:
0232 230 212 / 122
Cărţi cu activităţi > IQ FUN > Atenție

Atenție

Răsfoieşte această carte.
Atenţia şi capacitatea de concentrare sunt două abilităţi deosebit de importante în viaţa de zi cu zi, pe care le folosim chiar şi fără să ne dăm seama. Dacă atenţia reprezintă capacitatea de a ne îndrepta interesul spre ceva anume, concentrarea implică menţinerea acestui interes pe o perioadă mai lungă de timp. Copiii trebuie să-şi dezvolte aceste aptitudini pentru a putea face faţă activităţilor şcolare, însă ele trebuie antrenate încă de la vârste mult mai fragede. Mobilizarea efortului mental în această direcţie este mult mai plăcută şi mai eficientă cu ajutorul jocurilor care stimulează atenţia. Aceste jocuri vor dezvolta, în plus, şi alte abilităţi cognitive care folosesc acelaşi mecanism al creierului: memoria, capacitatea de a lua decizii sau autocontrolul. Un nivel crescut al atenţiei şi o bună concentrare contribuie la succesul academic al copiilor şi la adaptarea la mediul social. Exersarea, timp de cel puţin 15 minute pe zi, a acestor competenţe va îmbunătăţi potenţialul intelectual al oricărui copil.
Vârsta recomandată: 4 - 12 ani
Nr. pagini: 40 Format: 115x135 mm
ISBN: 9789731493749 Preţ: 13.00 RON
 
Număr cărţi:
Momentan nu mai există cărţi pe stoc.
Inapoi la IQ FUN
iarbă
colectii